Louis Pasteur, părintele vinificaţiei, a declarat vinul “cea mai sănătoasă şi mai nobilă dintre băuturi”, iar I. C. Teodorescu şi colab. (1966) l-au prezentat ca o “băutură aleasă, căreia omul i-a rămas fidel, folosită cu măsură, poate fi un tovarăş bun, care ajută, stimulează şi inspiră, desfată, veseleşte şi înalţă, tot aşa cum dăunează şi degradează când această măsură lipseşte, chiar şi apa cea sănătoasă băută în cantitate prea mare, devine vătămătoare”. Vinul, consumat în cantităţi moderate în timpul meselor, este un complement alimentar, medicament şi energizant.
Vinul este folosit în gastronomie, unde, prin marea varietate, se poate asocia la nenumărate preparate culinare, de la aperitiv la desert, nu ca un aliment propriu-zis ci ca un ca însoţitor. Asocierea vinurilor cu diferitele feluri de mâncare este o adevărată ştiinţă, care a creat specialişti în acest domeniu, numiţi somelieri. Compoziţia chimică a vinului, deosebit de complexă, are efecte favorabile asupra organismului. Alcoolul etilic, în cantităţi moderate, are efect energizant asupra organismului. Polifenolii din vin au acţiune antivirală, antibactericidă, rol protector împotriva aterosclerozei şi favorizează reacţiile biochimice care protejează sistemul cardiovascular. Descoperiri mai recente demonstrează că procianidinele, pe lângă efectul antioxidant şi favorizarea acţiunii vitaminei C, accelerează eliminarea colesterolului, iar resveratrolul are capacitatea de a inhiba răspândirea celulelor bolnave de cancer în alte zone (metastaza).
Odobeşti Vinex îmbuteliază vinuri selectate D.O.C.-C.M.D., premium, pe structura brandului „Blazon Domnesc”, vinuri cu indicaţie geografică pe structura brandului „Dinastie” şi vinul casei la BIB-uri de 3L, 5L şi 10 L.
“Blazon Domnesc” sunt vinurile consumate de Casa Regală a României, poartă pe contraetichetă semnătura prințului Dimitrie Sturdza, ceea ce întărește faptul că “Descendenții păstrează tradiția”.
Principele Mihai Dimitrie Sturdza a fost născut în 1934 la Bucureşti și este descendentul unei mari familii boierești din Moldova. Tot din această familie au făcut parte doi domnitori ai Moldovei, Ioniţă Sandu Sturdza (domnitor între 1822-1828) şi Mihail Sturdza (domnitor între 1834-1849) și un prim-ministru al României, D.A. Sturdza (preşedinte al Academiei Române, preşedinte al Partidului Naţional Liberal), dar și alți iluștri dregători, cărturari, miniştri, militari, artişti.